Istoric

CONSTANTIN GH. MACAROVICI

 

         S-a născut la 22 februarie/6 martie 1902 în târgul (azi, oraşul) Negreşti, din judeţul Vaslui.

         Scoala primară şi primele şase clase  de liceu le-a urmat în oraşul Vaslui iar ultimele două clase liceale le-a efectuat fără frecvenţă -clasa a VII-a la Vaslui, iar clasa a VIII-a şi examenul de bacalaureat, la Huşi, examen pe care-l susţine în 1921.In anii  1919-1921 a ocupat un post de învăţător suplinitor în satul Căzăneşti (azi, înglobat orasului Negreşti), judeţul Vaslui. Acolo, găsind iniţial o frecvenţă de numai 20-25% din copiii de şcoală, prin munca sa de lămurire asupra părinţilor şi elevilor, a reuşit să mărească treptat frecvenţa, la peste 80% din copiii satului.

         In noiembrie 1921 s-a înscris la secţia de Chimie a Facultăţii de Stiinţe a Universităţii din Iaşi, a cărui bursier a devenit  în urma unui examen.

         In primăvara anului 1925, după absolvirea facultăţii, a fost numit secretar la Liceul Naţional din Iaşi, unde a funcţionat până în august 1926, când a fost înrolat ca elev t.r. la Scoala de apărare contra gazelor, pentru efectuarea stagiului militar. In acest timp a susţinut examenul de licenţă în chimie (1926), la Universitatea din Iaşi.

         In septembrie 1927 a fost numit asistent la catedra de Chimie anorganică şî analitică a Universităţii din Cluj, funcţionând  continuu la această  universitate, până la moartea sa.

         In 1938 a fost înaintat şef de lucrări la aceeaşi catedră.

         In anul 1929 s-a căsătorit cu Maria Tănăsescu(chimistă, asistentă apoi lector), care de atunci, i-a fost un bun colaborator şi o soţie model.

         La catedra  de chimie anorganică şi analitică a lucrat sub conducerea academicianului Gheorghe Spacu, la care şi-a susţinut examenul de doctorat în chimie, la 21 noiembrie 1931. Rămâne în continuare, colaboratorul profesorului său, până în anul 1940.

         In urma Dictatului de la Viena, între sept.1940-aug.1945, a fost refugiat, împreună cu Facultatea de ştiinţe a Universităţii din Cluj, la Timişoara. Acolo a fost avansat, prin concurs, conferenţiar(1941-1948), la catedra de Chimie generală, a aceleiaşi facultăţi.

         La universitate a predat cursul de Chimie generală între 1941-1965 în calitate de conferenţiar, profesor (1948-1972) şi şef de catedră (1952-1972). La Timişoara a funcţionat (1941-1945) ca profesor şi la Scoala de subingineri, refugiată şi ea, apoi între 1945-1949, după revenirea la Cluj, a predat în aceeaşi unitate colară, devenită Institut de mecanică.

         Incepând din martie 1949 a fost numit colaborator ştiinţific al Academiei R.P.R., iar în iulie 1955 a fost ales membru corespondent al Academiei R.P.R. iar 1964 devine conducător ştiinţific pentru pregătirea doctoranzilor în chimie anorganică şi analitică.

         In 1965 primeşte titlul de doctor-docent în ştiinţe chimice.

         Incepând din anul 1951 este numit decan al Facultăţii de Chimie a Universităţii Babeş-Bolyai, până în 1958 şi, în acelaşi timp, director adjunct ştiinţific al Institutului de chimie al  Academiei R.P.R., filiala Cluj, până în 1970, după care rămâne profesor cercetător ştiinţific la acelaşi institut.

         Iese la pensie , la limită de vârstă, în 1972, devenind profesor consultant.

         Profesorul Constantin Gh. Macarovici a muncit cu pasiune şi dăruire, în toate aspectele de dascăl: meditator, învăţător, profesor de liceu şi, după acestea, timp de peste 50 de  ani, în toate gradele de învăţământ superior, de la asistent, la profesor şef de catedră, precum şi ca profesor consultant, după pensionarea sa.

         In activitatea sa didactică a căutat să uşureze munca studenţilor, elaborând, singur sau în colaborare, diferite manuale şi cărţi. Dorind să ofere tinerelor generaţii exemple de muncă, de devotement pentru ştiinţă, de patriotism, a elaborat şi tipărit viaţa şi opera lui Nicolae Teclu şi Pionierii organizării învăţământului de chimie în ţara noastră, Stefan Micle şi Alexe Marin etc.

         Pe lângă munca sa didactică şi educativă cu studenţii, prof.Constantin Macarovici a desfăşurat o muncă de cercetare ştiinţifică susţinută, publicând peste 254 de lucrări originale, în revistele de specialitate din ţară şi străinătate (Chesmische Zentralblatt, Chemical Abstract etc.).

         Tematica cercetării sale ştiinţifice se grupează în câteva direcţii importante de studiu : chimie anorganică, chimie analitică şi chimia combinaţiilor complexe. Obiectivele cercetărilor sale au fost în general fundamentale, privind sinteza unor combinaţii complexe, studierea proprietăţilor fizice şi chimice, stabilirea structurii şi stabilităţii lor, diverse studii comparative între diferitele grupe de asemenea compuşi, reactivitatea şi posibilităţile de catalizare, în special în chimie analitică.

         Aceste cercetări privesc peste 400 de combinaţiii care au fost investigate atât prin metodele clasice, cât şi cu cele mai moderne. O parte a activităţii sale de cercetare ştiinţifică s-a orientat spre îmbunătăţirea producţiei industriale, spre valorificarea unor resurse minerale ale ţării, fabricarea unor substanţe cerute de tehnica aflată în dezvoltare. Pentru unele din lucrările sale, s-a obţinut sau s-a cerut brevetarea lor.

          Unele dintre lucrările sale le-a prezentat direct, sau au fost incluse în materiale ştiinţifice ale  diferitelor Congrese şi Conferinţe Naţionale de chimie sau la diferite manifestări ştiinţifice susţinute la Lisabona, Viena, Tokio, Sidney, Moscova, Haifa – Ierusalim, Krakovia – Zacopane etc.

         A susţinut multe conferinţe la Cluj şi în alte oraşe din ţară.

         Asupra unor lucrări cu scop aplicativ a înaintat protocoale sau referate, întreprinderilor sau departamentelor interesate. A elaborat mai multe zeci de referate asupra diferitelor lucrări de dizertaţie, doctorate, docenţe, recunoaşteri de grade didactice etc. A participat la organizarea şi montarea laboratoarelor de chimie a universităţilor de chimie din Cluj  şi Timişoara.

         A facut parte, ca membru sau preşedinte din diferite consilii universitare si comisii de coordonare.

         Pentru activitatea sa meritorie a fost distins sau decorat cu ordine şi medalii, cu diplome de merit sau premii.

         După o viată plină de realizări în domeniul ştiinţific, dintre care doar o parte au fost menţionate aici, a încetat din viaţă la Cluj.

 

         In semn de preţuire pentru renumitul chimist născut pe meleagurile Negreştiului,în decembrie 1999, bibliotecii  din această localitate  i-a fost atribuit numele său,  numindu-se de atunci Biblioteca Orăşenească ”Constantin Macarovici” Negreşti.

 

ISTORIC

           

        

            În anul 1951 s-a înființat, prin hotărârea Guvernului nr. 1542/1951, sistemul de biblioteci publice din România.Patru ani mai târziu în anul 1955, a luat ființă și Biblioteca Raională Negreşti, unde primele cărţi intrate în bibliotecă au fost cele  primite sub formă de donaţie de la Biblioteca Centrală de Stat.

            După ce a funcţionat 10 ani într-o clădire ce practic nu corespundea standerdelor unei instituții cu o asemenea destinație, biblioteca s-a mutat în anul 1965 în actualul sediu care are o suprafată de 300 m.p.  Instituţia a dăinuit peste timp, nu fără efort însă.. Imobilul a avut de  suferit efectele devastatoare ale cutremurelor din 1977 şi 1994,  în urma acestora s-au realizat reparaţii capitale  care au menținut-o la nivel acceptabil până în anul 2006 când, s-au demarat ample lucrari  de reabilitare şi modernizare care au avut drept rezultat, creerea bibliotecii moderne şi primitoare de astăzi.

            În anul 1999, la inițiativa conducătorului instituției de atunci, doamna Elena Chiriac, biblioteca orășenească a primit prin Hotarârea 36 din 23 decembrie 1999 a Prefecturii Județului Vaslui, numele de " Constantin Macarovici", ca o recunoaștere a valorii renumitului chimist născut în zona Negreștiului.

            La sfârşitul anului 2011, după ce ani la rând  a funcționat cu sobe și mai apoi cu centrală termică cu motorină, instituția a fost conectată la reţeaua de gaz metan îmbunătățindu-se astfel, în mod simțitor, cadrul de desfășurare a activității apecifice unei biblioteci.

            Biblioteca Orăşenească “Constantin Macarovici” din Negreşti, deservește o populație de 8.380 locuitori, conform Recensământului efectuat în anul 2011, în componența căreia intră și satele Valea Mare, Poiana, Cioatele, Căzănești, Parpanița, și Glodeni. Instituția de cultură se adresează diverselor categorii socio-profesionale, în scopul exercitării dreptului constituţional la informaţie şi instruire, asigurând în mod gratuit, accesul la lectură şi surse de informare,tuturor utilizatorilor, fără deosebire de rasă, religie, sex, vârstă şi statut social.

            Deoarece în strategia de promovare a imaginii bibliotecii, a calităţii serviciilor pe care le oferă, foarte importante sunt dotarea şi diversificarea resurselor info-documentare, în anul 2007, printr-un proiect cu finanţare nerambursabilă, Biblioteca Orăşenească ”Constantin  Macarovici”  s-a modernizat achiziţionând patru calculatoare, o imprimantă, un fax şi  mobilier nou pentru întreaga sală de lectură.

            La sfârşitul anului 2010, Biblioteca Orăşenească ”C-tin.Macarovici” a întrunit condițiile pentru a fi cooptată în Programul ”Biblionet-lumea în biblioteca mea”, program implementat de IREX (International Research and Exchange Board), care avea ca  obiective  facilitarea accesului cetăţenilor la informaţie, în mod gratuir, prin dotarea bibliotecilor cu tehnologia corespunzătoare; pregătirea bibliotecarilor prin cursuri de formare, astfel încât aceştia să poată asigura servicii moderne pentru utilizatorii bibloitecilor; înfiinţarea unui Centru Internet pentru Public (CIP) în bibliotecile publice. Drept urmare, biblioteca a primit sub formă de  donaţie,  patru computere cu camere web, căşti cu microfon, ups-uri, wireless router, imprimantă, scaner, videoproiector cu ecran de proiecţie.         

            Astăzi, instituţia îmbogăţeşte universul cultural-ştiinţific al celor doritori , prin cele aproximativ 57.000 de volume,  aparţinând tuturor domeniilor de cunoaştere precum şi prin activităţi culturale pe care le desfășoară periodic: mese rotunde, întâlniri cu oameni de cultură, lansări de carte, expoziţii de carte etc. O parte dintre acestea se desfăşoară în urma încheierii unor parteneriate de colaborare cu diferite alte instituţii din oraş şi nu numai, toate având ca scop susținerea educației, cultivarea interesului pentru lectură , dezvoltarea creativității participanților.

            Fondul de carte al bibliotecii este repartizat in patru secţiuni, astfel : Sala de împrumut pentru copii, Sala de împrumut pentru adulţi, Centrul  Internet pentru Public (CIP) şi totodată Sală de lectură şi Depozitul de carte. La intrare, se află Biroul de înscriere a utilizatorilor.

            Biblioteca  Orăşenească ”Constantin Macarovici” este frecventată anual de aproximativ  1600 de utilizatori.

            Personalul bibliotecii este alcatuit din trei bibliotecari, doi cu studii superioare şi unul cu studii medii.